Banii lumii

Chiar și cele mai sofisticate sisteme economice trăiesc nu din bani, ci din comportamentul uman. A le înțelege înseamnă a ne ști locul în uriașul mecanism

Ești tânăr? Cine, cu ce și cum îți va plăti pensia? / Radu Crăciun, vicepreședinte al Asociației Administratorilor Independenți

Plecăm de la o situație foarte practică: esti tânăr, contribui la sistemul obligatoriu de pensii, dar nu știi cum va putea fi plătită pensia ta peste 25-30-35 de ani.

Asta pentru că problema demografică e tot mai mare, atât în Europa, cât și în România. Numărul de contribuabili scade, numărul de pensionari crește, sistemele economice se transformă fundamental, iar garanțiile pentru ceea ce numim ”o bătrânețe liniștită” nu mai există.

Despre toate acestea, cu Radu Crăciun, vicepreşedinte al Asociației Administratorilor Independenți.

Capitole

0:00 Introducere

7:13 Modelele actuale de pensii de stat in România și în UE – modelul Bismark si modelul Beveridge

10:38 “În 35 de ani, 1/3 cetățeni va avea peste 60 de ani”. Ce se va schimba în sistemele europene și românești de pensii?

14:22 “Ești pe cont propriu! Uită de pensia publică!” Care ar trebui să fie folosofia tinerei generații față de pensie?

16:32 Soluții și alternative individuale – fonduri de pensii private, fonduri de investiții, instrumente de economisire, piață de capital

26:04 Ce fac fondurile private de pensie cu banii? Cum îi administrează?

31:04 Economia europeană are o mare problemă de finanțare, comparativ cu cea americană. Există o tendință de intrare a fondurilor de pensii în economiile europene?

32:32 Are loc o regândire a rolului fondurilor de pensii private, inclusiv la nivel european: implicarea acestora în companii nelistate și în industria de Apărare

38:30 Fondurile europene pentru infrastructură vor fi din ce în ce mai puține. Va fi nevoie de implicarea fondurilor cu capital privat și a fondurilor de pensii

43:21 Bursa este prea mică! Ritmul în care cresc activele fondurilor de pensii private va fi mult mai mare decât eventualul ritm în care ar putea să crească bursa

52:10 Valoarea activelor pentru Pilonul II este de 42 mld euro și 1,5 mld euro la Pilonul III. Cât este randamentul?

55:10 Ce se va întâmpla după intrarea în vigoare a legii plății pensiilor private?

1:02:31 Într-o Europă sufocată demografic și într-o eră a Inteligenței Artificiale ce modificări vor apărea pe piața muncii și ce se va întîmpla cu venitul minim garantat?

1:09:03 “Diferența între a începe să economisești la 25 de ani, față de 35 de ani, e de la simplu la dublu!”