U/DisTopia

Suntem deja cu un pas în Minunata Lume Nouă a lui Huxley, sau încă ne luptăm cu forța disruptivă a tehnologiilor prin care guvernele și inamicii ne pot manipula?

Inteligența Artificială și distopia socială / prof. Răzvan Rughiniș, prodecan Universitatea Politehnică București, specialist în securitate cibernetică

Una din cele mai mari temeri ale epocii în care intrăm, se pare, ireversibil: partea Întunecată a Inteligenței Artificiale și capacitatea ei de-a fi un instrument excepțional de eficient în deturnarea societății noastre democratice către o distopie.

Trăim deja într-o lume invadată de boți, chatboți, algoritmi și o capacitate aproape inimaginabilă de-a procesa date, a prezice itențiile fiecărui individ și a apăsa, eventual, pe butonul de control, sau de manipulare, sau de alienare a intențiilor și alegerilor naturale din viața de zi cu zi.

Cum ne putem apăra de toți acesti demoni? Și ce se poate alege din democrația noastră – bazată pe informarea și discernământul cetățeanului liber social si economic?

La acestea încercăm să răspundem împreună cu Răzvan Rughiniș, profesor și prodecan la Universitatea Politehnică București, expert în securitate cibernetică.

Capitole

0:00 Introducere

8:59 Știm cum funcționează AI. Unde a ajuns ea? Cum deformează / controlează realitatea?

12:07 Deepfake-ul e recunoscut doar de 3% dintre noi. Până unde poate merge acesta și cum ne protejăm de el?

18:39 Potențialul AI poate fi pus în funcțiune prin decizie umană: riscul ca altcineva să decidă în locul meu

24:50 AI știe despre mine mai mult decât știu eu despre mine: avatarul pe care-l construiește cu datele mele personale și comportamentul meu

39:54 Mecanismul prin care ești copleșit cu un anumit gen de informații într-un război hibrid

44:26 Noi lăsăm o libertate neîngrădită pentru toate produsele digitale chineze, dar China nu oferă același tip de libertate produselor digitale americane sau europene

49:38 Ce este Palantir și care este forța lui de control?

1:02:04 Societatea în care oamenii își vor pierde relevanța socială?

1:13:45 Cum testează Rusia manipularea prin AI în societatea occidentală?

1:18:33 Democrația noastră depinde de voința cuiva de a folosi sau nu această capacitate de control și manipulare cu AI. Care sunt soluțiile noastre de auto-protecție și de creare a unui sistem imunitar?